Un rege în țara unui coate-goale…

Dimensiune geografica: ROMANIA.

Dimensiune temporala: anul 2011.

Dimensiune critica: Traian Basescu.

Iata cele trei dimensiuni ale existentei noastre arbitrar bidimensionale. Iata si cele trei motive necesare si suficiente pentru ca un demers pentru normalitate sa fie imperativ. Iata si cele trei motive pentru care astazi, acum mai mult decat oricand, devine evident ca istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se. Iar romanilor istoria le-a rezultat atat de des haină, incat te-ai fi asteptat sa-si fi-nvatat lectia din intelepciunea ei…

Nu sunt partizan al regalismului, nici vreun predicator al restauratiei, dar ma mandresc a fi un bun roman. Un roman care, fara false modestii sau prozelitism, intrezareste utilitatea unei reconcilieri a natiei sale cu istoria din care s-a nascut. Acestei natii utimele doua sute de ani i-au adus, cu bune si cu rele deopotriva, nu doar o identitate proprie mult contestata in trecut, ci si conducatorii aferenti diverselor perioade traversate. Nimic nu ar parea mai natural, in consecinta, decat a manifesta o bruma de respect, daca nu pentru persoana, macar pentru institutia reprezentata sau functia indeplinita de acesti fosti sefi de stat.

In „buna” traditie a matrasirii domnitorilor ce ne-am constituit-o drept carte de vizita atatea secole de-a randul, noi… nimic! Nimic nu parem a fi invatat din sapienta istoriei. Din pacate.

Parca iluminati insa de glasul experientei ultimelor decenii, am facut tentative de civilitate si am recunoscut statutul fostilor sefi de stat aflati inca in viata. Dar, condamnati la un coitus interruptus al intelectului colectiv, timidul inceput nu s-a soldat cu finalizarea proiectului initial. De ce spun asta? Pentru ca privesc, la peste douazeci de ani de la revolutie, generatii succesive invrajbite de manipulari abile al caror subiect este… (ati ghicit!)… tocmai justificarea ireverentei la adresa fostilor lor conducatori.

Departe de mine a-i considera chiar pe toti vrednici de cele mai inalte onoruri in stat sau candidati viabili la sanctificare! Dar, atunci cand inteligenta de nivel piciorul broastei devine termen de comparatie valabil, spun ca tara mea are nevoie de ajutor. Iar cand molima ce o macina este, in fapt, doar ghinionul auto-făurit de coate-goale si ignoranti, ajutorul este mai mult decat binevenit.

Cand reprezentativitatea statului este viciata de insusi exponentul sau vremelnic, cine ar fi mai potrivit sa oblojeasca ranile interesului national decat acei ce-odata au facut-o cu mandrie? In contextul acestor realitati, un om a intuit oportunitatea impacarii cu istoria, iar despre demersul sau va voi vorbi in curand.