Cine pe cine… ?

Se apropie cu pași repezi campania pentru alegerile locale. Iar primul lucru pe care îl constat este acesta… Mă doare sufletul.
Și poate vă veți întreba, pe bună dreptate: „de ce”?
Păi când vezi oameni de calitate amestecați cu lepre, cu trădători dovediți de neam și țară, cu hoți dovediți ai banului public, cu penali, zău că nu mai știi cum să răspunzi la întrebarea: „Oare cine pe cine va reuși să schimbe”??? 

SUNTEȚI PROŞTI DE DĂM ÎN GROPI!

Expresia, „Eşti prost de dai în gropi”, este din ce în ce mai prezentă în România de după 1989. Doar că, în cazul nostru, ea face referire la incapacitatea cronică a autorităților, locale, județene, naționale, de a repara drumurile, pe care noi, conducătorii auto, profesionişti sau amatori, ne rupem zilinc maşinile! Pentru că, indiferent cât de bun profesionist ai fi, nu reuşesti să fereşti toate gropile pe care ei ți le pun în drum. Ați înțeles, domnilor primari, prefecți, preşedinți de consilii județene, domnule ministru de resort? 
SUNTEȚI PROŞTI DE DĂM ÎN GROPI!

Image

Sfaturi – M.D.

Sfaturi

Țara lui „dacă”!

„Dacă” am fi avut…
„Dacă” am fi ales…
„Dacă” am fi mers…
„Dacă” am fi știut…
„Dacă” am fi… Orice altceva!

Prea mulți „dacă”, dăunează grav evoluției unui popor!
Prea mulți „dacă”, înseamnă, de fapt, prea puține realizări! 
Iar dacă nu mă credeți, lăsați-l pe „dacă” să vă conducă viața!
Ca și până acum!

 

Vinerea e „neagră”, doar pentru buzunarul tău!

E plin pământul de creduli. De oameni care văd în reclame gen „black friday”, „super-discount”, „reduceri masive”, etc., un fel de „aproape gratis”.
Total eronat, drăguților. Cel puțin în România.
Aici, expresiile despre care vă vorbeam, nu se transpun în realitate. Ele rămân expresii, fără acoperire în fapte.
Aici, în România, majoritatea „jmecherilor”, înainte de „vinerea neagră”, măresc prețurile cu cel puțin 25-30%, lăsând doar senzația că produsele s-ar fi ieftinit. Până la urmă, totul se reduce, ca aproape în orice situație de viață, la… MANIPULARE!
Spor la cumpărături „ieftine”, dragă…

O țară de „mimaci”!

Pentru că avem:
Un preşedinte care mimează că este preşedinte…
Un prim-minstru care mimează şi el…
Un Guvern, un Parlament, o Justiție, care toate, fac acelaşi lucru… Mimează…
Autoritați centrale şi locale care şi ele mimează… Cum că ar funcționa în interesul cetățeanului plătitor de taxe şi impozite…
Poliție care mimează interesul cetățeanului…
Servicii secrete care mimează interesul național…
Profesori şi doctori care îşi mimează meseria…
Elevi şi studenți care îsi imită profesorii… Mimând…

Iar, în final, noi, cetățenii, care odată la câțiva ani, mimăm că votăm… mimaci!

Debut literar – Bunde S. Tinu

Poporul ţării sau ţara poporului?
Acesta nu este un mesaj de interes public. Vă rog, nu citiţi şi nu daţi mai departe!
Este o constatare. Cuvinte rostite zi de zi, printre dinţi, în ţara lui ,,NU ESTE BINE„.
Nu este bine să fii copil.
Ai o alocaţie din care părinţii nu pot achita nici măcar o săptămână de creşă/grădiniţă. Asta dacă au fost destul de orientaţi şi au reuşit să te înscrie la una. Ai avut ,,şansa” să te naşti în mediul rural? Demersul respectiv devine ,,o misiune imposibilă”, iar, mai târziu, mersul la şcoală se va transforma în test de anduranţă.

Nu este bine să fii adolescent.
Te vei lovi de un sistem de învăţământ învechit şi greoi. Parcurgi un amalgam de materii(multe de umplutură) predate de dascăli plătiţi cât să li se acopere transportul până la şcoală. Nimeni nu este interesat de talentul tău nativ. Învăţământul gimnazial şi cel preuniversitar îţi oferă doar posibilitatea de a participa la câteva examene, culminând cu cel de maturitate. Bucuria reuşitei se va diminua când îţi vei fi dat seama că, de aici încolo, ai două alternative: şomer sau student.

Nu este bine să fii tânăr.
Ai absolvit facultatea. Îţi doreşti un serviciu, o familie, o maşină şi, de ce nu, o casă. Când te vei duce să te angajezi, oriunde ai aplica, îţi vor spune că nu ai experienţă. În sistemul bugetar nici nu ai cum să încerci. Acolo îţi trebuie ,,susţinere”. Companiile private nu prea se mai dezvoltă, iar IMM-urile, cele neabonate la banul public, dau faliment în linie. Dacă totuşi vei reuşi să te angajezi, atunci vei munci pentru o remuneraţie de cel mult 350 de euro pe lună. Insuficient pentru un trai decent, pentru a-ţi cumpăra o maşină care să nu devină puşculiţă, iar despre achiziţionarea unei case nu are rost să mai vorbim. Poţi pleca din ţară; devii un ,,trădător” sau un ,,inadaptat” (depinde pe cine superi), însă au avut grijă să fii privit şi acolo, departe, ca un paria.

Nu este bine să fii matur.
Dacă, dintr-un motiv sau altul, rămâi fără serviciu, ei bine, eşti prea bătrân pentru a fi angajat. Nu prea mai ai alternative şi începi să vinzi, ceea ce ai agonisit sau moştenit, ca să-ţi plăteşti facturile. Şi dacă ai serviciu tot începi să vinzi. Maşina devine un lux. Cotizezi din plin la companiile de asigurări, benzinari, drumari, mediu, fisc ş.a.m.d.. Asta-ţi conferă dreptul de a participa la ruleta rusească de pe şoselele patriei. Nici ca pieton nu ai o viaţă mai uşoară. Iarna vine prin surprindere în fiecare iarnă, mijloacele de transport în comun sunt tot mai puţine, mai proaste sau sunt ,,asezonate”, mai ales în comunele de la marginea oraşelor, cu operatori privaţi (celebrele maxi – taxi) care, pentru profit mai mare, te transformă, prin agregare, într-un sac de cartofi, nimic mai mult. Dar ai şi o casă. Facturile la utilităţi, adunate, încep să semene cu tarifele pentru un sfârşit de săptămână petrecut într-un hotel de lux.

Nu este bine să fii bătrân.
Bătrâneţea vine la pachet cu o deteriorare a stării de sănătate. Ai nevoie de medicamente. Sunt foarte scumpe. Atât de scumpe, încât îţi mai rămân bani doar pentru plata facturilor. Mănânci ce poţi, nu ce îţi spune medicul. În general pâine; pâinea aceea căreia i-a scăzut TVA-ul şi a rămas la acelaşi preţ. Cei care scapă de spitalizare sunt adevăraţi câştigători la loteria vieţii, spitalul devenind anticamera morţii. Trebuie să vii cu medicamente de acasă. Doctorii, cei care au mai rămas pe aici, se luptă eroic pentru fiecare fărâmă de sănătate, deşi, după zece ani de şcoală, sunt plătiţi cât un paznic de noapte. Nici în propria casă nu eşti în siguranţă. Poţi primi un telefon, de infarct, de la membri unor clanuri de interlopi. Îţi spun ceva despre ,,accidentul fiului/fiicei”. Cine să te apere? Poliţiştii, a căror maşină de serviciu nu are benzină? Care primesc bani pentru uniforme din cinci în cinci ani?

Nu este bine să mori.
Costă mult. Atât de mult, încât obligi moştenitorii să facă un împrumut pentru locul de veci şi restul. Cei care au rămas îşi vor dori sa fie în locul tău, sperând că dincolo este bine.

Nu este bine că oftezi.
Înseamnă că ai citit, iar eu te-am rugat să nu o faci. Măcar nu da mai departe. Va fi poporul subiect de băşcălie pentru unii: ,,îşi vor ţara…”. Acum taci. O fi bine?

Bunde S Tinu