Tag Archives: formaţiune politică

E pluribus unum…

Asta-i naţiune?
Mai degrabă, dezbi-naţiune! Ne lasăm dezbinaţi de tot felul de neaveniţi, fals numiţi politicieni, care nu aparţin unor partide politice pentru că ar crede în doctrina respectivă, ci pentru că aşa o dictează interesele personale şi de moment ale individului! Nu că în România ar exista prea multe partide care să îşi respecte doctrina pe care, cel puţin la nivel declarativ, şi-au asumat-o!
Este momentul să ne lecuim de orbire, să renuntam la ura generată de apartenentţa la o formaţiune politică sau alta şi să ne aducem aminte că suntem români! Că, în faţa acestui adevăr, totul se închină, totul se topeşte! Cum poate fi pusa apartenenţa de moment la o formaţiune politică sau alta, mai presus de interesul naţional?
Nu poate şi nu trebuie să existe nimic mai presus de interesul naţional. Până când românii, toţi, fără exceptţie, nu vor înţelege, accepta şi respecta acest lucru, până atunci nu putem avea pretenţia ca alţii să ne înţeleagă, să ne accepte, să ne respecte şi să ne trateze ca fiind egalii lor!Imagine

P.S. Cred că cea mai buna definiţie a interesului naţional este exprimată prin deviza „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”!