Debut literar – Bunde S. Tinu

Poporul ţării sau ţara poporului?
Acesta nu este un mesaj de interes public. Vă rog, nu citiţi şi nu daţi mai departe!
Este o constatare. Cuvinte rostite zi de zi, printre dinţi, în ţara lui ,,NU ESTE BINE„.
Nu este bine să fii copil.
Ai o alocaţie din care părinţii nu pot achita nici măcar o săptămână de creşă/grădiniţă. Asta dacă au fost destul de orientaţi şi au reuşit să te înscrie la una. Ai avut ,,şansa” să te naşti în mediul rural? Demersul respectiv devine ,,o misiune imposibilă”, iar, mai târziu, mersul la şcoală se va transforma în test de anduranţă.

Nu este bine să fii adolescent.
Te vei lovi de un sistem de învăţământ învechit şi greoi. Parcurgi un amalgam de materii(multe de umplutură) predate de dascăli plătiţi cât să li se acopere transportul până la şcoală. Nimeni nu este interesat de talentul tău nativ. Învăţământul gimnazial şi cel preuniversitar îţi oferă doar posibilitatea de a participa la câteva examene, culminând cu cel de maturitate. Bucuria reuşitei se va diminua când îţi vei fi dat seama că, de aici încolo, ai două alternative: şomer sau student.

Nu este bine să fii tânăr.
Ai absolvit facultatea. Îţi doreşti un serviciu, o familie, o maşină şi, de ce nu, o casă. Când te vei duce să te angajezi, oriunde ai aplica, îţi vor spune că nu ai experienţă. În sistemul bugetar nici nu ai cum să încerci. Acolo îţi trebuie ,,susţinere”. Companiile private nu prea se mai dezvoltă, iar IMM-urile, cele neabonate la banul public, dau faliment în linie. Dacă totuşi vei reuşi să te angajezi, atunci vei munci pentru o remuneraţie de cel mult 350 de euro pe lună. Insuficient pentru un trai decent, pentru a-ţi cumpăra o maşină care să nu devină puşculiţă, iar despre achiziţionarea unei case nu are rost să mai vorbim. Poţi pleca din ţară; devii un ,,trădător” sau un ,,inadaptat” (depinde pe cine superi), însă au avut grijă să fii privit şi acolo, departe, ca un paria.

Nu este bine să fii matur.
Dacă, dintr-un motiv sau altul, rămâi fără serviciu, ei bine, eşti prea bătrân pentru a fi angajat. Nu prea mai ai alternative şi începi să vinzi, ceea ce ai agonisit sau moştenit, ca să-ţi plăteşti facturile. Şi dacă ai serviciu tot începi să vinzi. Maşina devine un lux. Cotizezi din plin la companiile de asigurări, benzinari, drumari, mediu, fisc ş.a.m.d.. Asta-ţi conferă dreptul de a participa la ruleta rusească de pe şoselele patriei. Nici ca pieton nu ai o viaţă mai uşoară. Iarna vine prin surprindere în fiecare iarnă, mijloacele de transport în comun sunt tot mai puţine, mai proaste sau sunt ,,asezonate”, mai ales în comunele de la marginea oraşelor, cu operatori privaţi (celebrele maxi – taxi) care, pentru profit mai mare, te transformă, prin agregare, într-un sac de cartofi, nimic mai mult. Dar ai şi o casă. Facturile la utilităţi, adunate, încep să semene cu tarifele pentru un sfârşit de săptămână petrecut într-un hotel de lux.

Nu este bine să fii bătrân.
Bătrâneţea vine la pachet cu o deteriorare a stării de sănătate. Ai nevoie de medicamente. Sunt foarte scumpe. Atât de scumpe, încât îţi mai rămân bani doar pentru plata facturilor. Mănânci ce poţi, nu ce îţi spune medicul. În general pâine; pâinea aceea căreia i-a scăzut TVA-ul şi a rămas la acelaşi preţ. Cei care scapă de spitalizare sunt adevăraţi câştigători la loteria vieţii, spitalul devenind anticamera morţii. Trebuie să vii cu medicamente de acasă. Doctorii, cei care au mai rămas pe aici, se luptă eroic pentru fiecare fărâmă de sănătate, deşi, după zece ani de şcoală, sunt plătiţi cât un paznic de noapte. Nici în propria casă nu eşti în siguranţă. Poţi primi un telefon, de infarct, de la membri unor clanuri de interlopi. Îţi spun ceva despre ,,accidentul fiului/fiicei”. Cine să te apere? Poliţiştii, a căror maşină de serviciu nu are benzină? Care primesc bani pentru uniforme din cinci în cinci ani?

Nu este bine să mori.
Costă mult. Atât de mult, încât obligi moştenitorii să facă un împrumut pentru locul de veci şi restul. Cei care au rămas îşi vor dori sa fie în locul tău, sperând că dincolo este bine.

Nu este bine că oftezi.
Înseamnă că ai citit, iar eu te-am rugat să nu o faci. Măcar nu da mai departe. Va fi poporul subiect de băşcălie pentru unii: ,,îşi vor ţara…”. Acum taci. O fi bine?

Bunde S Tinu

Anunțuri

Mugurel

Nu am scris niciodată până acum despre Mugurel! Nu, nu este nici nume de acoperire, nici poreclă, este numele real al celui mai bogat român din toate timpurile!
Probabil o să spuneţi că sunt nebun… Că atâta vreme cât numele lui nu apare în nici Forbes, nici prin alte topuri sau publicaţii de profil, el nu există! Dar tocmai asta este marea lui reuşită. Să crezi că el, Mugurel, nu există!
„Cea mai mare viclenie a diavolilor este să ne facă să credem că ei nu există.”, spune Biblia!
Dar eu sunt convins, de fapt, sunt 100% sigur, că el există! Îl vedem cu toţii. Îi vedem autografele. Sunt peste tot. Le avem la purtător, fiecare dintre noi, într-o proporţie mai mare sau mai mică!
Acum să fim serioşi, oricare dintre noi ar fi la fel de bogat, dacă s-ar putea juca cu câteva miliarde de dolari, euro sau alte valute convertibile! Zilnic! De luni până vineri! Timp de 22 de ani!
Poate că unii dintre voi se aşteaptă să-i divulg numele. Ei bine, nu o voi face! Nu de teamă, căci dacă mi-ar fi fost teamă nu aş fi scris! Ci de silă! De lehamite faţă de el! Puţin, foarte puţin, şi din dorinţa de a nu-i face publicitate! Nu „gustă” publicitatea! Până şi jurnaliştii se feresc să i-o facă! Publicitatea, normal! 🙂
Însă, la cât vă ştiu de inteligenţi, vă veţi da singuri seama cine este… Mugurel!
Până atunci, rămâneţi cu bine, dragii zeului. Şi fie ca Mugurel să vă aibă în paza lui!
Financiară! 
Pentru că dacă se întâmplă asta, nu veţi mai avea niciodată probleme cu banii! Mai bine spus, cu lipsa lor! Nici voi „şi nici urmaşii voştri! Nici măcar urmşii urmaşilor voştri!”  Pace vouă, atotcunoscătorilor!Anonymous

„Solul Înaltei Porţi la Bucureşti”

Aşa ar fi trebuit să se numească (măcar!) un articol de presă, pe tema vizitei madamei Victoria Nuland la Bucureşti!
Cu toate că, Înalta Poartă nu mai este de foarte multă vreme la Washington! Dar, având în vedere sănătatea orignii doamnei – nu vi se pare ciudat că Nuland se apropie ca nume de cel al familiei din care provine Petre Roman, Neulander? – ….
Deci, vine solul, să ne ia subsolul, să ne spună ce legi avem voie să adoptăm şi ce legi nu avem voie să adoptăm, ce avem voie să mâncăm, de câte ori avem voie să face sex, că „cu Guvernul” nu se poate face dragoste, ce aer avem voie să respirăm, dar mai ales, ce cantitate, etc.

Iar idioţii ăştia care se prefac a conduce ţara, de la „România lucrului bine făcut” şi „Mr.Plagiat” în jos, toată lumea, fără excepţie, se ploconesc mai ceva ca boierii trădători de neam şi ţară, care doreau să-şi păstreze captele pe umeri.
Aşa curve proaste şi umile, nu am văzut niciodată! În 45 de ani! Şi am văzut multe la viaţa mea!

Să ne ferească Dumnezeu de boieri trădători şi de curve proaste şi umile, prieteni dragi! Că de „soli” de doi bani, putem să ne ferim noi singuri!
Şi sigur o facem mai bine!!!!

Întrebări cu… tâlc!

Hai să mai pun o întrebare cu tâlc, prieteni! Că tot ați început să vă obişnuiți cu ele… Nu neapărat, să vă şi placă.

Unde anume în Constituția României, ați văzut voi un capitol, articol sau măcar un aliniat, care să facă referire la dreptul sau obligația Guvernului, Parlamentului, Preşedinției, partidelor politice sau oricărei alte instituții a statului român, de a îndemna la ură şi dezbinare cetățenii, pe care, în mod normal, ar trebui să-i reprezinte în mod echidistant şi echilibrat?

În opinia mea, prin toate articolele ei, Constituția Romaniei ne îndeamnă la uniune națională şi nu la dezbinare!

Acum vine şi întrebarea finală:
Dacă însăşi Constituția, legea supremă în România, conform articolului 1, aliniat 5, ne îndeamnă pe noi, toți cetăţenii români, politicieni sau nu, la unitate, drepturi egale, nediscriminare, liberatate de exprimare, de opinie, dreptul de a alege şi/sau a fi ales, nu cumva politicienii, prin îndemnul lor la ură şi dezbinare, sunt cei care, în mod flagrant (şi cu bună ştiință, aş putea spune!), încalcă legea supremă în stat, Constituția?

Omul din spatele preşedintelui!

„Să mai spună cineva că bătrânii nu-şi au rostul lor!”

A fost odată, un bătrân! „Bine”, o să spuneţi, „Dar, ce, nu au mai fost şi alţii?”!
„Ba au ma fost!  Şi, cu siguranţă, vor mai fi”, vă voi răspunde eu! Numai că, bătrânul de care vă spun, este unul… altfel! Unul cum nu-s prea mulţi în ţara asta!

Hai să vă scot din ceaţă! Omul nostru a fost directorul SRI în perioada 1990-1997! Şi, ca un „bătrân” care se respectă, a stat în spatele mai multor preşedinţi! Ultimul? Traian Băsescu! Şi, tot ca un „bătrân” care se respectă, îşi doreşte să stea şi în spatele viitorului (cel puţin)!
De fapt, ca să fiu şi mai clar, a făcut preşedinţii în spatele cărora mai apoi a stat!!!

De ce îl readuc în atenţie pe domnul Profesor, acum, după dezbaterea de aseară ?
Simplu: el este (şi va fi!),  omul din spatele viitorului preşedinte! Doi dintre elevii săi, Cosmin Guşă şi Rareş Bogdan, au făcut aseară primul pas… Public! La vedere!
Restul paşilor, nu vor mai fi la fel de vizibili, dar asta nu înseamnă că nu vor exista!!!

Să recunoaştem! Omul, „bătrânul”, chiar se pricepe!
Să dezbine, să instige, să corupă, să lichideze… Mă rog, cam tot ce-i rău şi urât, în politica din ţara asta, dar se pricepe!

Alegem, dar noi cu ce ne alegem?

Atât de dezinteresat de o campanie electorală, nu am fost nicicând! Nu m-am mai uitat nici la emisiuni politice, nici la vorbele goale ale candidaţilor… Nici măcar la nea Dan nu m-am uitat. 😉

Tot acest dezinteres provine de la faptul că, pentru mine personal, nu există nici o miză, în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale! Toţi ştim politică, toţi ne pricepem la ea, dar ne scapă din vedere un fapt esenţial… Preşedintele, conform Constituţiei României, nu ar trebui să fie un actor important în viaţa politică a ţării, ci primul ministru, Guvernul, Parlamentul!

De ce nu îşi pune nimeni întrebarea:
– indiferent cine iese preşedinte, cine va fi noul prim-ministru? Ce guvern vom avea? Ce va face noul prim-ministru, astfel încât, ţara asta să meargă mai bine iar cetăţenii ei să aibă un nivel de trai mai ridicat?

Ne-am cramponat cu toţii, manipulaţi, fireste, în sintagma „cine va câştiga”, fără să ne intereseze ce anume se va schimba în bine pentru noi, pentru cetăţenii normali, care nu suntem nici funcţionari publici, nici parlamentari, nici miniştri, nici secretari de stat, nici prim-miniştrii… Nici măcar preşedinti ai României!

„10 pentru Europa” sau „Cine este Suzana Carp?”!

Avem juniori frumoşi, şi la propriu şi la figurat, care vin puternic din urmă! Aş fi încantat să fac parte din echipa Suzanei, într-o viitoare campanie electorală! Sunt convins că ea vine cu un proiect curat, integru… altfel, pentru România! Şi sunt dispus să-i acord toată încrederea mea!
Aşa că, baftă multă, Suzana
Spor în toate proiectele viitoare! De câştigat vor începe să mai câştige şi cetăţenii români, că doar de politicieni câştigători ne-am săturat!

http://10pentrueuropa.ro/index/detaliiuser/userId/87
„Dincolo însă de experienţă profesioanală, ceea ce mă recomandă cu adevărat pentru acest proiect sunt determinarea şi puterea interioară, pasiunea pentru îmbunătăţirea imaginii României în exterior şi încrederea într-o Uniune Europeană a cetăţenilor europeni. Am decis să particip în această competiţie din entuziasm pentru Proiectul European, din pasiune pentru ideea implicării cetăţenilor în viaţă publică a Uniunii Europene şi din convingerea că prin pregătirea şi abilităţile mele pot contribui la ridicarea profilului României în mediul European. Cred cu tărie în integrarea europeană însă sunt constintenta că fără implicarea directă a cetăţenilor europeni în acest proiect, el va rămâne un proiect birocratic şi vulnerabil pe termen lung. Preocuparea mea de a înţelege resorturile adesea ascunse ale transformărilor istorico-sociale din secolul XX m-a adus adesea în preajma generaţiilor adulte, de la care am învăţat enorm. De aceea consider că în Europa 2020 este important să valorizăm toate resursele umane, să armonizăm diferitele paliere structurate social şi pe categorii de vârstă şi ştiu că nu voi dezamăgi nici aşteptările tinerilor, dar nici încrederea celor mai înaintaţi în vârstă.”

http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/cine-este-constanteanca-suzana-carp-tanara-decisa-sa-castige-competitia-10-pentru-europa-am-avut-posibilitatea-de-a-lucra-in-sua-si-in-anglia-la-terminarea-studiilor-am-ales-sa-revin-in-romania-486352.html
„Suzana Carp are 26 de ani şi a ajuns, la momentul actual, în semi finala „10 pentru Europa”, iniţiativă a Tineretului Naţional Liberal şi a Cluburilor Studenţeşti Liberale, susţinută de Partidul Naţional Liberal. Prin intermediul acestui concurs, PNL va aloca zece locuri pe listele electorale tinerilor competenţi motivaţi de o viziune inedită pentru Uniunea Europeană şi pentru România.
Prima etapă a competiţiei a constat în lansarea candidaturilor tinerilor interesaţi de această iniţiativă pe site-ul proiectului, www.10pentrueuropa.ro, unde aceştia au încărcat două filmuleţe, de aproximativ un minut, prin intermediul cărora descriu viziunea lor pentru România, precum şi strategia prin care intenţionează să transforme viziunea în realitate. Filmul Suzanei a prezentat România anului 2020 şi conţine interviuri cu persoane din ţări precum Franţa, Polonia, Cehia. Ideea original i-a adus Suzanei 487 de voturi online, rezultat care a clasat-o în semi finale. În această etapă, constănţeanca va organiza evenimente locale: dezbateri publice şi conferinţe de presă, atât în Constanţa şi Bucureşti, cât şi în Varşovia şi la Paris.”